Borboly Csaba: Suntem alături de victimele incendiului de la Gălăuțaș

0

Sarcina Consiliului Județean Harghita este de a consolida transformarea economică a județului prin proiecte sustenabile creionate pe baza strategiei adoptate

“Suntem la sfârșit de an și trebuie să luăm decizii mature, nu putem aștepta, în nesiguranță, noi trebuie să continuăm să lucrăm. Pentru că am considerat că este important să interconectăm  comunitățile. Veștile sunt și bune și rele, am construit multe drumuri în acest an, avem foarte multe lucrări începute, și am sperat că va fi demarat programul național Anghel Saligny în care să putem așeza drumurile județene, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Așteptăm în continuare bani de la Guvern, dar cu toate acestea ne vom folosi și de credite” a afirmat în deschiderea ședinței Borboly Csaba, președintele consiliului județean.

Consiliul județean și-a concretizat sprijinul pentru victimele incendiului de la Gălăuțaș, astfel în cadrul ședinței a fost aprobată susținerea Primăriei Comunei Gălăuțaș cu suma de 100.000 de lei din cota de 6% impozit pe venit, din totalul sumei de 1,7 milioane lei primit unitar la nivel național, fiind sprijinite și alte localități.

Serviciul de Administrație Publică Locală a Consiliului Județean Harghita responsabil cu coordonarea situației a demarat procedurile necesare pentru ca pagubele să fie evaluate în cel mai scurt timp, fiind organizată și o colectă de produse alimentare și cele necesare celor 8 familii afectate.

„Comuna Sândominic a lucrat isteț” a apreciat Borboly Csaba, motivul pentru care s-a aflat acolo pe parcursul ședinței fiind asocierea dintre consiliul județean și comună în vederea reabilitării clădirii fostei Întreprinderi Miniere Bălan cu scopul înființării unui centru de perfecționare a pompierilor voluntar.

Ședința a avut și un caracter festiv, în cadrul acesteia fiind premiați elevii claselor primare de la Școala Generală Marton Aron din Sândominic, prin participarea acestora la programul derulat de ADI Dezvoltare Rurală, Micul Grădinar, au fost produse alimente sănătoase. În acest program au participat la nivelul județului 1300 de copii.

Pentru o dezvoltare economică sustenabilă, Strategia de dezvoltare economică a județului Harghita, pentru perioada 2020-2030,  elaborată de Planificatio Kft., a fost aprobată .

În acest sens, expertul Dr. Csák László, a apreciat că, deși pandemia și-a lăsat amprenta în anumite zone, nu a provocat o criză economică generală, fiind necesară o consolidare a dezvoltării economice.

Pilonii de bază ai strategiei, pe care vor trebui să se axeze proiectele de dezvoltare ale județului sunt caracterul inovativ, consolidarea siguranței sociale și economice, eficiența, impactul asupra mediului, focusarea pe oameni și posibilitatea de a fi adaptate și implementate în alte regiuni.

Miercurea Ciuc, 17 decembrie 2021